Soulstorm

     Stai intins in pat, cu capul pe o perna ce nu iti apartine. E aproape comoda, asa ti se pare. Langa tine, in mica veranda spre care se deschide camera ta, sta larg deschisa usa. Tu ai deschis-o, doar ca sa auzi mai bine sunetul ploii.
     Afara ploua de minute bune si tu te simti ca atunci cand erai copil. Ai vrea sa iesi afara sa privesti fulgerele; te multumesti, insa, cu lumina care patrunde in camera ta. Auzi tunetele din ce in ce mai puternice si iti potrivesti ritmul batailor inimii cu al lor. Iti doresti sa intinzi macar o mana afara pe usa, sa simti picaturile de ploaie pe mana ce n-a mai incercat de mult un astfel de sentiment de infiorare, ocrotire si mangaiere, iar de plouat a tot plouat.    
     Vrei cu disperare sa iesi afara, sa lasi ploaia sa te scape de probleme, sa iti spele pacatele si sa ia cu ea tot plumbul din suflet. Ramai, insa, tintuit in pat, cu genunchii adunati la piept, inganand un cantec vechi ce iti aminteste de cine stie ce clipa, traire, persoana sau loc.
     Te condamni pe tine insuti pentru imprundenta de a deveni vulnerabil, de a-ti pune sufletul pe tava sau de a-l lasa la voia intamplarii. Incerci sa il impingi afara din camera, sa poti respira linistea si racoarea noptii, dar din veranda se aud deja soaptele unor amintiri. Te ingrijorezi, cum faci intotdeauna, si il dai afara in ploaie. Tunete, fulgere, suvoaie de apa pe trotuare si totul ramane neschimbat.
     Sufletul tau e rezistent la apa..