Copil hoinar ce rătăceşti prin rouă,
Ţi-e sufletul uşor şi mâneca ţi-e lungă.
Prin lanul de speranţe tu visul ţi-l trăieşti.
Stai ridicat pe vârfuri, o rază te imbie
Să-ţi cânţi iubirea, jocul, gingăşia,
Cu glasul tău plăpând, nebun, curat.
Ecou te înconjoară şi murmurul e viu,
Ţi-s pletele ca ziua şi ochii ţi-s din taine,
O mângâiere caldă de flori de câmp şi soare.
Priveşti, copile, zarea şi nu te întristezi,
Căci marea e albastră.
Şi azi, şi ieri, şi mâine, aşa întotdeauna.
Eşti liber să ai aripi. Ca să înveţi să zbori,
Nu trebuie nici grabă, nici teamă, călător.
Valiza ţi-e minunea de-a fi nemuritor.
Desculţ alergi prin viaţă, de mână cu seninul
Şi picurii de cer ţi se
adună-n braţe.
Te scuturi de rouă şi pleci iar la drum.
Decorul ţi-e lumea şi lumea ţi-e vis,
La gât îţi atârnă un cântec pe care
Ai vrea să-l ascunzi şi nu poţi...
Iţi strigi ne-ncetat bucuria şi vocea
Iţi sună a harpă , a vers milenar.
Un foşnet fugar şi mirosul de iarbă cosită.
Ai inima o pană şi-mbrăţişări de raze.
Alergi în câmp, fugar, cu stelele si
luna,
Aşa rămâi pe veci, copil hoinar.
