Sunday 16 December 2012

Anticarul sau existenţa rătăcită a Universului



            Colectionez vieti. Pe unele le tin pentru mine si le rasfoiesc din cand in cand. Pe altele, risipite, pierdute sau disipate in oceanul tristetii si al nemilosului, le tintuiec cu un blod de tavanul casei si le urmaresc privindu-ma, iar ele ma privesc urmarindu-le, pana ce sunt absorbite.

            Si colectia se mareste pe zi ce trece. Nu mai stiu cu siguranta care dintre ele sunt ale mele si care nu, dar gasesc usor a-mi insusi pe oricare, caci nu-mi pot aminti care imi este forma. Nici interiorul nu mi-l pot deslusi intodeauna, dar traiesc cu certitudinea ca el este undeva acolo. Imi simt sufletul viu mort de secole. O viata azi, maine una si ma pierd fara de stire, ma ratacesc printre iluzii, stanci si bolte innegurate.

           Ar trebui, poate, sa-mi deschid un anticariat si sa restitui filele existentelor ratacite proprietarilor de drept. Sau o bi(bli)oteca. O biblioteca ar fi mai de folos, zic. Asa, oricine ar avea sansa sa evadeze, sa piara, sa iasa din vartejul existentei, chiar si pentru o scurta perioada de timp.

            Se impun, desigur, niste reguli, caci nu as vrea sa risc sa pierd aceasta bucurie de a ma rataci printre amintiri, de a ma cauta si a nu ma gasi. Asadar, nimeni nu va putea sa imprumute mai mult de 3 vieti, iar termenul de restituire va fi setat la doua saptamani dupa data imprumutarii.

            Astfel, voi putea in continuare sa ma inzapezesc, fara a cere acordul nimanui, in oricare dintre aceste vieti luate cu egoism, gasite abandonate sau chiar oferite de niste propretari a caror dorinta de evaporare a devenit remarcabila. Insistenta si cu gust amar de ciocolata, cu o viziune a viitorului mai stearsa, neclara si mai ravnita ca oricand.

            Iar eu raman cu propriu-mi univers, ce isi sustrage nimicul din viata si viata din nimic. Isi leapada conturul, caci simte ca eu sunt la margine, gata sa il strapung si nu vrea sa ma piarda de tot. Ma detasez cu usurinta si ma tine aproape, privindu-ma atent cum le traiesc vietile si o uit pe a mea. Imi gasesc o lume paralela, necreata inca, si ma mut acolo cu totul, si devin una cu nimeni si imi place sa nu fiu.

1 comment:

  1. "Lumea exista pentru a se ajunge la o carte", spunea candva un mare poet francez...Ce minunata si frumoasa convingere si ce imperativa obligatie ca, daca lumea exista pentru a se ajunge la o carte, atunci si cartea, la randul ei, sa existe pentru a se ajunge la o lume !

    ReplyDelete